Dictionar

clinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. clinique, lat. clinicus, gr. klinikos)

1. făcut în clinică, la patul bolnavilor.
2. prin examinarea directă a pacienților, la patul acestora.
 

clinică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. clinique)

1. disciplină medicală al cărei studiu se bazează pe observarea directă a bolnavilor; totalitatea cunoștințelor teoretice și practice obținute prin observarea directă a bolnavilor.
2. (secție a unui) spital pentru cercetări științifice sau pentru învățământul practic al studenților.
3. instituție medicală unde un anumit medic specialist acordă asistență sau tratament bolnavilor.
 

clinician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. clinicien)

1. medic care lucrează în principal într-o clinică.
2. medic care stabilește diagnosticul prin examinarea directă a pacienților.
 

diclinic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT diclinicus; diclinus
2. FR dicline; unisexué
3. EN diclinous; unisexual
4. DE diklin; eingeschlechtlich; zweibettig
5. RU рaздельнополый; рaзнополый
6. HU egyivarú
 

triclinic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. triclinique)

1. (despre sisteme cristaline) care are ca formă de bază o prismă oblică cu baza un paralelogram.
 

aclinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aclinique)

1. în care înclinația câmpului magnetic este nulă.
2. (despre boli) fără manifestări clinice.
 

amplexare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. amplexation)

1. (med.) mod de investigare clinică prin palparea volumului a două regiuni simetrice ale corpului.
 

anatomoclinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anatomoclinique)

1. (med.) pe baza examenului clinic și anatomic.
2. (med.) metodă ~ă = metodă de observație constând în a recunoaște pe viu modificările patologice ale organelor profunde.
 

asimptomatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. asymptomatique)

1. (despre boli) fără simptom clinic.
 

biotehnician

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (bio- + tehnician, cf. fr. biotechnicien)

1. specialist în biotehnică.
2. persoană responsabilă de operarea și întreținerea echipamentelor sanitare utilizate în spitale și clinici.
 

cianit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cyanite)

1. (min.) mineral gri, verde sau albastru constând din silicat de aluminiu în formă cristalină triclinică (apare în rocile metamorfice).