Dictionar

cutremurătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cutremura + -(ă)tură)

1. zguduire din cauza unui cutremur; cutremurare.
2. (fig.) înfiorare, tresărire; (prin ext.) înspăimântare, îngrozire.
 

anticentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.
2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.
3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.
 

aseismic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aséismique)

1. (seismologie) lipsit de fenomene seismice; care este lipsit de cutremure.
2. (seismologie) califică mișcarea de alunecare a faliei care nu produce niciun șoc seismic.
 

cataclism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cataclysme, gr. kataklysmos)

1. schimbare violentă, bruscă în natură sub influența unor fenomene interne și de scurtă durată (cutremure, erupții vulcanice etc.).
2. (fig.) răsturnare bruscă, distrugătoare, în viața socială; calamitate, dezastru.
 

epicentru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épicentre)

1. regiune de pe suprafața Pământului deasupra focarului, centrului unui cutremur sau al unei explozii nucleare.
 

haruspiciu

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. haruspice, lat. haruspex, -icis)

1. (ant.) preot la etrusci care prezicea viitorul după măruntaiele jertfelor și pe baza observării fenomenelor naturii; (prin ext.) ghicitor.
2. (Roma antică) divinație după anumite semne (trăsnete, cutremure etc.) sau după aspectul măruntaielor animalelor animalelor sacrificate.; extispiciu.
 

hipocentru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hypocentre)

1. loc din interiorul scoarței terestre de unde se propagă spre suprafață undele unui cutremur.