Dictionar

cântecel

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cântec + -el)

1. diminutiv al lui cântec; cântec scurt.
2. (expr.) ~ comic = monolog comic, satiric, în versuri, adesea fredonat.
3. (var.) cânticel.
 

fescenin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fescennin, lat. fescenninus)

1. din Fescennia (Etruria).
2. versuri (sau cântece) ~e = versuri, poezii satirice latine.
 

folk-song

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. folk song)

1. gen de cântec cuprinzând atât cântecele folclorice, redate mai mult sau mai puțin modernizat, cât și piese originale în aceeași manieră.
 

goliard

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. goliard)

1. nume dat poeților medievali rătăcitori, de limbă latină, care celebrau în poeziile lor bucuria de a trăi într-un spirit libertin, adesea satiric.
2. (istorie, Evul Mediu) cleric itinerant care scria cântece de băutură și poezii satirice.
3. student (cleric) medieval sărac, trăind din cerșetorie sau expediente, uneori în slujba colegilor bogați, scriind adesea literatură satirică.
 

hagadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Haggada)

1. povestire referitoare la ieșirea evreilor din Egipt, însoțită de cântece tradiționale ebraice.
 

melod

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mélode, gr. melodos)

1. compozitor de cântece religioase din primele secole ale creștinismului oriental.
 

repertoriu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. répertoire, lat. repertorium)

1. caiet, registru, indice alfabetic cu date, nume etc. pentru a putea fi ușor găsite; repertoar.
2. totalitatea pieselor, operelor jucate într-o stagiune sau în cadrul unui teatru.
3. totalitatea pieselor scrise de un autor.
4. culegere de texte, de cântece etc.