Dictionar

cârmă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (slav. krŭma)

1. piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor.
2. (fig.) poziție a persoanei care dirijează ceva; conducere, cârmuire, guvernare.
 

carmaniolă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. carmagnole)

1. cântec și dans revoluționar francez din 1789; cântec dansat în rond în timpul Revoluției Franceze.
2. vestă scurtă purtată în timpul Revoluției franceze.
 

axiometru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. axiomètre)

1. aparat dintr-un sector de cerc gradat, montat la timona unei nave, care indică unghiul de cârmă.
 

carda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. carder)

1. a destrăma un material textil; a scărmăna, a dărăci.
 

mascadă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Maskade)

1. (marină) mișcare bruscă de rotație transmisă unei nave ancorate sau în mers de o rafală puternică de vânt, un curent marin sau o mișcare de cârmă; ambardee.
 

schiper

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. skipper)

1. cârmaci al unei ambarcații cu vele.
2. (arg.) comandant al unei nave comerciale.
 

timonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. timon, it. timone)

1. roată cu cavile de lemn pe margine, cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave.
 

troță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. trozza)

1. (mar.) parâmă, lanț, care, prin intermediul echei, transmite mișcarea timonei la cârmă.