defectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. défectif, lat. defectivus)

1. (despre verbe, substantive și adjective) care nu este folosit la toate formele flexionare; (despre adverbe) care nu are (unele) grade de comparație (inclusiv pozitivul).

defectivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. défectivité)

1. însușirea de a fi defectiv, de a prezenta imperfecțiuni sau lipsuri.
2. (gramatică) caracterul substantivelor sau verbelor defective, care au flexiunea incompletă sau care nu se întrebuințează la anumite forme gramaticale.
3. (electronică) prezența defectelor în cristalul unui semiconductor.
4. (muzică) însușire a unor game de a nu cuprinde toate treptele octavei.

defectivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. défectivité)

1. însușirea de a fi defectiv, de a prezenta imperfecțiuni sau lipsuri.
2. (gramatică) caracterul substantivelor sau verbelor defective, care au flexiunea incompletă sau care nu se întrebuințează la anumite forme gramaticale.
3. (electronică) prezența defectelor în cristalul unui semiconductor.
4. (muzică) însușire a unor game de a nu cuprinde toate treptele octavei.

plurale tantum

Parte de vorbire:  loc. adj.  
Etimologie: (lat. plurale tantum)

1. (despre un substantiv) folosit numai la plural, defectiv de singular.

singulare tantum

Parte de vorbire:  loc. adj.  
Etimologie: (lat. singulare tantum)

1. (despre un substantiv) care are numai formă de singular; defectiv de plural.

supletiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. supplétif)

1. care completează; care servește ca supliment.
2. (gramatică) referitor la supletivism.
3. (despre forme gramaticale) care completează schema flexionară a unui cuvânt; care este capabil să completeze formele lipsă în paradigma verbelor sau a substantivelor defective.
4. (despre o normă legală) care se aplică în măsura în care părțile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le încheie; interpretativ, facultativ.
5. (drept) care este folosit atunci când nu ne putem baza pe alt text.
6. (militărie) califică combatanții recrutați temporar pentru a suplimenta armata regulată.

imperfect

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT imperfectus; vitious; defectivus; incompletus
2. FR imparfait; incomplet; défecteux; defectif
3. EN imperfect; defective; incomplete
4. DE unvollkommen; unvollständig; mangelhaft
5. RU недорaзвитый; несовершенный; неполный
6. HU tökéletlen, befejezetlen, anamorf (gombák)

incomplet

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT mancus
2. FR incomplet; insuffisant
3. EN deficient; defective; imperfect
4. DE mangelhaft; unvollständig
5. RU недостaточный
6. HU hiányos, tökéletlen