Dictionar

entuziast, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. enthousiaste)

1. avântat, înflăcărat, stăpânit de entuziasm.
 

aclamație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acclamation, lat. acclamatio)

1. manifestare de simpatie, de aprobare entuziastă, a unei mulțimi; ovații.
 

audiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audience, lat. audientia)

1. întrevedere oficială acordată de către un demnitar unei persoane care l-a solicitat.
2. interes pe care cineva îl poartă celui care i se adresează; atenție; succes.
3. a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros.
4. acceptare (entuziastă) a ceva.
5. (jur.) ședință de judecată în care are loc audierea părților.
 

dezabuzat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désabusé)

1. care și-a pierdut speranțele, entuziasmul; dezamăgit.
2. (var.) (înv.) desabuzat.
3. (antonime) entuziast, entuziasmat.
 

ditiramb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dithyrambe, lat. dithyrambus, gr. dityrambos)

1. (ant.) cântec în onoarea zeului Dionysos, executat cu prilejul sacrificării unei victime, menit să producă extazul colectiv cu ajutorul unor mișcări ritmice și prin aclamații rituale.
2. poem liric pe un ton entuziast.
3. (fig.) elogiu exagerat adus cuiva.
 

inflamabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inflammable)

1. (despre corpuri, substanțe) care se aprinde ușor.
2. (fig.) înfocat, entuziast, aprins.
 

ovație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ovation, lat. ovatio)

1. manifestare publică prin aclamații și aplauze entuziaste de admirație sau aprobare față de cineva sau față de o acțiune, o inițiativă etc.