Dictionar

elogiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. elogium, it. elogio)

1. discurs prin care este lăudat cineva sau ceva; laudă deosebită adusă cuiva.
 

autoelogiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (auto- + elogiu)

1. elogiu adus propriei persoane; elogiu autopanegiric.
 

autoelogiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (auto- + elogiu)

1. elogiu adus propriei persoane; elogiu autopanegiric.
 

ditiramb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dithyrambe, lat. dithyrambus, gr. dityrambos)

1. (ant.) cântec în onoarea zeului Dionysos, executat cu prilejul sacrificării unei victime, menit să producă extazul colectiv cu ajutorul unor mișcări ritmice și prin aclamații rituale.
2. poem liric pe un ton entuziast.
3. (fig.) elogiu exagerat adus cuiva.
 

encomiast

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. encomiaste)

1. cel care rostește elogiul cuiva; panegirist.
 

encomion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. enkomion, discurs)

1. gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; laudă publică și solemnă, discurs la sărbătorirea cuiva.
2. cântec de laudă adresat cuiva; panegiric, elogiu.
 

epitaf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion)

1. (ant.) inscripție funerară în care se făcea elogiul celui decedat.
2. placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripție.
3. poezioară compusă cu ocazia morții cuiva.
 

madrigal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. madrigal, it. madrigale)

1. poezie lirică scurtă de natură galantă, care face elogiul unei femei.
2. scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter idilic și foarte delicat.