OK
X
episcopal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. épiscopal, lat. episcopalis)
1.
(bis.)
referitor
la
episcop,
la
episcopat.
arhidiecezan, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (după fr. archidiocésain)
1.
care
ține
de
o
arhidieceză,
privitor
la
o
arhidieceză;
care
depinde
de
o
arhiepiscopie,
care
aparține
unei
arhiepiscopii;
arhiepiscopal,
(var.)
arhidiocezan.
canonic 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. canonico, lat. canonicus)
1.
preot
catolic
din
consiliul
episcopal;
superiorul
unei
catedrale.
catedral, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. cathédral, lat. cathedralis)
1.
care
aparține
scaunului
episcopal
al
unei
dieceze.
crosă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. crosse)
1.
baston
curbat
la
un
capăt,
la
jocurile
de
hochei,
polo,
golf.
2.
cârjă
episcopală.
3.
patul
puștii
sau
al
pistolului.
4.
formațiune
anatomică
vasculară
(venă,
arteră)
îndoită
în
formă
de
arc;
cârjă.
ferulă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat., it. ferula, cf. fr. férule)
1.
(antichitate)
baston,
simbolul
demnității
sacerdotale.
2.
(mitologie)
un
fel
de
toiag
înconjurat
de
viță
de
vie
și
iederă,
care
se
termină
cu
un
con
de
pin
sau
frunze
de
viță
de
vie;
tirs.
3.
(religie)
cârjă
episcopală
medievală.
4.
(arhitectură
creștină)
spațiu
introductiv
al
vechilor
bazilici
occidentale
destinat
unor
activități
specifice;
naos,
nartex.
notar
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar)
1.
(ant.;
la
romani)
secretar;
funcționar
imperial
care
redacta
actele
juridice.
2.
ecleziast
sau
laic
atașat
cancelariilor
episcopale
sau
congregațiilor
romane.
3.
funcționar
public
învestit
cu
puterea
de
a
autentifica
acte
juridice.
4.
secretar
al
primăriei
în
comunele
rurale.