Dictionar

laic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. laïque, lat. laicus, gr. laikos)

1. (cel) care nu face parte din rândul clerului; lumesc; mirean.
2. (fig.) (om) care nu este inițiat într-un anumit domeniu.
 

laicat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. laïcat)

1. totalitatea laicilor din cadrul bisericii catolice.
 

laicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. laïcisme)

1. doctrină a partizanilor laicizării instituțiilor învățământului.
2. atitudine, manifestare laică; laicitate.
 

laicist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. laïciste)

1. I. care se referă la laicism; care aplică laicismul.
2. care tinde să confere instituțiilor un caracter nereligios.
3. II. adept al laicismului.
 

laicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. laïcité)

1. principiul separării între stat și instituțiile religioase, statul nu exercită nicio putere religioasă și bisericile nu au putere politică; laicism.
 

laiciza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. laïciser)

1. a reorganiza pe principii laice o instituție cu caracter religios.
2. a exclude învățământul religios din școli.
 

baiaderă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bayadère, port. bailadeira)

1. dansatoare indiană care execută dansuri rituale sau laice.
 

congregație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. congrégation, lat. congregatio)

1. (în biserica catolică) ordin monahal
2. ramură a unui asemenea ordin.
3. confrerie din clerici și laici, în scopul intensificării propagandei religioase.
4. adunare de prelați pentru examinarea unor anumite chestiuni, situații etc.
5. departament al curiei papale, condus de un cardinal.
6. ședință de studiu la un conciliu; (p. ext.) adunare religioasă.
 

convent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. convent, lat. conventus)

1. consiliu al unei mănăstiri, al unui ordin călugăresc.
2. for suprem în biserica protestantă, format din clerici și laici.
3. adunare generală a francmasonilor.
 

edict

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. edictum, germ. Edikt)

1. lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare.
2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laică ori bisericească.
 

laicat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. laïcat)

1. totalitatea laicilor din cadrul bisericii catolice.
 

laicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. laïcisme)

1. doctrină a partizanilor laicizării instituțiilor învățământului.
2. atitudine, manifestare laică; laicitate.