secretar 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. secrétaire)

1. serpentar.

secretar, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. secretarius, fr. secrétaire)

1. s. m. f. persoană care rezolvă lucrările curente de birou într-o întreprindere, într-o instituție administrativă sau științifică.
2. cel care redactează procesul-verbal asupra lucrărilor și discuțiilor în cadrul unei ședințe.
3. ~ de redacție = colaborator din redacția unei publicații sau edituri care centralizează și coordonează materialul pregătit pentru tipar.
4. cel care ține lucrările cuiva, care scrie (după dictare) corespondența cuiva.
5. persoană care face parte din conducerea unei organizații politice sau de masă și care conduce munca operativ, pe baza hotărârilor luate de organele colective respective.
6. ~ general = înalt funcționar însărcinat cu organizarea și conducerea unor adunări, organisme, societăți etc.
7. ~ de stat = înalt funcționar care conduce un departament ministerial; (în unele țări) ministru al afacerilor externe; cardinal însărcinat cu relațiile externe ale Vaticanului.
8. s. n. mobilă în care se țin scrisori, hârtii etc.

secretariat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. secrétariat)

1. funcție, titlu de secretar.
2. serviciu într-o instituție, întreprindere etc. care se ocupă cu rezolvarea lucrărilor curente de birou, de cancelarie.
3. birou unde funcționează acest serviciu.
4. organ al unei organizații internaționale având atribuții administrative și executive.
5. organ al unui partid comunist sau muncitoresc care organizează și controlează îndeplinirea hotărârilor partidului.
6. denumire dată persoanelor însărcinate să întocmească procesul-verbal asupra dezbaterilor unei ședințe.

subsecretar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sous-secrétaire)

1. ~ de stat = înalt funcționar care conduce un departament sau o parte din administrația centrală (ca delegat al ministrului).

birou

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bureau, /3, 4/ rus. biuro)

1. masă de scris, cu sertare.
2. încăpere în care se află una sau mai multe mese de scris, la care lucrează persoanele respective.
3. serviciu public unde lucrează funcționari, specialiști etc.
4. organ executiv și conducător al activității curente a unei organizații politice, de masă, obștești, științifice, internaționale, al unui organ administrativ.
5. grup de membri ai unei adunări, însărcinat să conducă adunarea respectivă.
6. reunire a președintelui, a vicepreședinților și a secretarilor unei adunări legiuitoare.

furier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fourrier)

1. militar în termen care îndeplinește funcția de secretar în cancelaria unei (sub)unități.

grefă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. greffe)

1. secretariat al unei instanțe judecătorești.

hormonopoieză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hormonopoïèse)

1. (biol.) proces biologic care are loc în glandele endocrine ale corpului uman sau animal și care constă în sintetizarea, stocarea și secretarea hormonilor; hormonogeneză.

notar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar)

1. (ant.; la romani) secretar; funcționar imperial care redacta actele juridice.
2. ecleziast sau laic atașat cancelariilor episcopale sau congregațiilor romane.
3. funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice.
4. secretar al primăriei în comunele rurale.

protonotar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. protonotario, fr. protonotaire)

1. prelat de pe lângă curia romano-catolică, care primește actele consistoriilor și ale proceselor de beatificare.
2. prim-cancelar și secretar al curiei imperiale; arhicancelar.