Dictionar

etimologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étymologie, lat., gr. etymologia)

1. stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice.
2. ~ multiplă = explicarea originii unui cuvânt prin mai multe etimoane.
3. ~ populară = modificare a formei unui cuvânt sub influența unui alt cuvânt mai cunoscut, cu care are asemănări și de la care s-ar putea crede că derivă.
4. etimon.
5. ramură a lingvisticii care studiază istoria cuvintelor, stabilind originea și evoluția formei și a sensului lor.
 

etimolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (din etimologie)

1. specialist în etimologie; etimologist, (înv.) etimologic.
 

etimologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. étymologique, lat. etymologicus, gr. etymologikos)

1. referitor la etimologie; bazat pe etimologie.
 

etimon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étymon)

1. cuvânt de bază din care provine un cuvânt al unei limbi; etimologie (2).
 

onomanție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. onomanzia)

1. tehnică de a ghici potrivit interpretării etimologiei și valorii simbolice a numelor.
 

origine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. origo, -ginis, fr. origine)

1. început, proveniență; izvor, obârșie.
2. apartenență prin naștere la o anumită familie, la un grup social, o națiune etc.
3. etimologie (a unui cuvânt).
4. (mat.) punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte.