Dictionar

expresivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expressivité)

1. calitatea de a fi expresiv.
2. grad de manifestare fenotipică a unui caracter, a unei însușiri controlate de o genă.
 

inexpresivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inexpressivité)

1. caracterul a ceea ce este inexpresiv.
 

elipsă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ellipse, cf. gr. elleipsis - lipsă)

1. curbă, loc geometric al punctelor dintr-un plan a căror sumă a distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă.
2. omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subînțeleg.
3. figură de stil care constă în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dându-i astfel mai multă expresivitate.
 

elocvență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éloquence, lat. eloquentia)

1. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocință.
2. expresivitate.
 

funky

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. funky/style/)

1. stil de interpretare instrumentală a bluesului, cu expresivitate aspră, fără artificii, cu contratimpi accentuați, ca o reacție la stilul cool.
 

gest

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. geste, lat. gestus)

1. mișcare exterioară a corpului prin care se exprimă o idee, un sentiment etc. sau se dă mai multă expresivitate vorbelor.
2. (fig.) purtare, faptă cu o anumită semnificație.
 

hipermimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hypermimie)

1. mobilitate și expresivitate exagerată a mimicii.
 

inexpresiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inexpressif)

1. lipsit de expresivitate; șters.