Dictionar

flaut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. flauto)

1. instrument muzical de suflat, format dintr-un tub lung de lemn sau de metal, terminat la un capăt cu găuri și clape.
2. ~ piccolo = piculină.
 

flautando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. flantando)

1. (muz.) în genul flautului, cu arcușul lângă tastieră.
2. cu flajolete.
 

flautist 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie:

1. pasăre de mărimea unei stăncuțe, cu voce foarte melodioasă și bun imitator al glasurilor altor păsări, în nordul Australiei și Noua Guinee.
 

flautist 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. flautista)

1. cântăreț din flaut.
 

farandolă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. farandole)

1. dans popular de origine provensală (cu acompaniament de flaut și tamburină, în mișcare moderată), pe care mai multe persoane îl execută ținându-se de mână și formând un lanț; melodia corespunzătoare.
 

flajolet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. flageolet)

1. sunet armonic obținut la instrumentele cu coarde prin apăsarea coardei cu degetul aproape de căluș.
2. mic instrument muzical de suflat asemănător cu flautul.
3. mic registru de orgă.
 

flautando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. flantando)

1. (muz.) în genul flautului, cu arcușul lângă tastieră.
2. cu flajolete.
 

flautist 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. flautista)

1. cântăreț din flaut.
 

frullato

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. frullato)

1. procedeu de alternare rapidă a sunetelor la unele instrumente de suflat (flaut, trompetă), asemănător cu tremolo sau cu glissando.
 

galoubet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. galoubet)

1. mic flaut, drept, cu trei orificii, răspândit în Provence și Languedoc, acționat cu mâna stângă în timp ce dreapta bate o tamburină.