indignare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (indigna)

1. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă.

indigna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. indigner, lat. indignari)

1. a stârni, a fi cuprins de indignare.

odios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. odieux, lat. odiosus)

1. care provoacă ură, indignare, dezgust; respingător; dezgustător.

revolta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. révolter)

1. refl. a fi cuprins de revoltă, de indignare.
2. refl., tr. a (se) răscula, a (se) răzvrăti.

revoltă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. révolte)

1. indignare.
2. răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire.

revoltător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (revolta + -/ă/tor)

1. care provoacă revoltă, indignare.

ars, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. arde)

1. distrus, mistuit de foc.
2. care prezintă o arsură.
3. a sări (ca) ~ = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare).
4. carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc.
5. care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit).
6. (despre oameni) care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare.
7. fript (cu aburi sau cu apă fierbinte).
8. (adesea fig.) uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc).
9. fig. (despre inimă, suflet etc.) zdrobit, distrus.