antiraționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. antirationaliste)

1. I. se spune despre o persoană care se opune raționalismului.
2. care se opune cunoașterii raționale și care apelează la procesele intuitive de înțelegere a lumii concrete.
3. II. adept al antiraționalismului.
4. cel care se opune doctrinelor raționaliste.
5. (antonim) raționalist.

aritmetician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. arithméticien)

1. specialist în aritmetică, parte a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor întregi și raționale.

carvaka

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (sanscr. carvaka)

1. școală materialistă și ateistă indiană care afirmă că la temelia lumii se află patru principii: aerul, focul, apa și pământul și respinge temeiurile religiei vedice și brahmanice, propovăduind idealul etic al desfătării raționale.

dianoetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. dianoetic)

1. (fil.) referitor la facultatea gândirii discursive, raționale sau la rezultatele acesteia.

epicurism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épicurisme)

1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine.
2. școală epicuriană.
3. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere.

facticitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. facticité)

1. caracterul a ceea ce este factice.
2. (fil.) caracterul contingent, gratuit al existenței; lipsa unei justificări raționale.