raționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. rationaliste)

1. I. referitor la raționalism, propriu raționalismului.
2. bazat pe raționalism (doctrină conform căreia tot ce există poate fi explicat prin rațiunea umană).
3. care profesează raționalismul.
4. II. adept al raționalismului.
5. (antonime) antiraționalist, iraționalist.

antirațional, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. antirationnel)

1. I. care este contrar rațiunii sau care se opune principiilor rațiunii; irațional.
2. II. persoană care este împotriva rațiunii; antiraționalist.
3. (antonime) rațional, raționalist.

antiraționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. antirationaliste)

1. I. se spune despre o persoană care se opune raționalismului.
2. care se opune cunoașterii raționale și care apelează la procesele intuitive de înțelegere a lumii concrete.
3. II. adept al antiraționalismului.
4. cel care se opune doctrinelor raționaliste.
5. (antonim) raționalist.

contract

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. contractus, fr. contrat)

1. convenție, înțelegere scrisă prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva.
2. ~ de muncă = contract potrivit căruia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; ~ colectiv de muncă = contract încheiat de o instituție sau întreprindere cu muncitorii și funcționații respectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract între două întreprinderi prin care o parte se obligă să livreze anumite produse, să presteze un serviciu sau să execute o lucrare, iar cealaltă să plătească prețul mărfii sau al lucrării, ori tariful serviciului efectuat.
3. teoria ~ului social = teorie raționalistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții între oameni.
4. (bridge) număr de levate la care s-a angajat un jucător.

idoneism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. idonéisme)

1. curent filozofic relativist și neoraționalist care concepe filozofia ca un permanent dialog cu experiența.

intuiționism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intuitionnisme)

1. curent filozofic iraționalist care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analoagă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor.
2. orientare metodologică care nu acceptă logica drept știință ce precedă matematica, considerând că scopul acestora se reduce la construirea și intuirea formațiunilor matematice și logice.
3. curent idealist-subiectiv care susține că noțiunile morale nu pot fi fundamentale decât în mod intuitiv.

intuiționist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. intuitionniste)

1. I. referitor la intuiționism.
2. care se referă la doctrina intuiției.
3. II. adept al intuiționismului.
4. (antonim) raționalist.