Dictionar

ritmic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. rythmique)

1. adj. referitor la ritm, care are ritm; ritmat.
2. s.f. ansamblu de reguli privind folosirea ritmului; totalitatea ritmurilor.
3. capitol al teoriei muzicii care se ocupă cu studiul ritmului.
4. studiul ritmului versurilor grecești și latine.
 

ritmicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rythmicité)

1. desfășurare ritmică a unei mișcări, a unei activități.
 

actograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actographe)

1. aparat pentru măsurarea automată a activității ritmice comportamentale a animalelor.
 

arcadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arcade)

1. element de arhitectură dintr-un arc și din elementele care îl susțin.
2. motiv decorativ constând din înscrierea ritmică a unor arce de cerc.
3. porțiune anatomică (osoasă) în formă de arc; partea curbată a osului frontal, deasupra ochiului.
4. (geol.) microrelief de forma unui arc suspendat; portal.
5. fiecare dintre părțile unei șei, sub formă de punți arcuite.
 

aritmic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arythmique)

1. care nu este ritmic, care nu respectă ritmul; lipsit de ritm.
2. (antonim) ritmic.
 

arsis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat., gr. arsis)

1. timpul slab, neaccentuat, al unei formule ritmice.
2. accent tonic.
 

background

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. background)

1. fundal sonor (melodic, armonic, ritmic) care susține și completează partea solistică, instrumentală sau vocală.
2. tehnică de filmare la care o proiecție formează fondul decorativ.
 

barcarolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. barcarola, fr. barcarolle)

1. gondolieră.
2. piesă vocală sau instrumentală cantabilă, cu mișcare ritmică legănată, asemănătoare romanței.