frontal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. frontal)

1. adj. din regiunea frunții.
2. din, așezat în față.
3. abataj ~ = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; dreptă ~ă = dreaptă paralelă cu planul vertical de proiecție.
4. referitor la front.
5. s. n. os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite.
6. parte proeminentă a unui obiect.

frontalier, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. frontalier)

1. referitor la frontiere.
2. care locuiește într-o regiune aproape de graniță.
3. care participă la supravegherea unei frontiere.
4. care este la graniță.
5. care se referă la apărarea, supravegherea, administrarea unei frontiere.

frontalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. frontalité)

1. principiu fundamental în sculptura și pictura antică, care cerea reprezentarea din față și strict simetrică a corpului uman.

abataj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.

amfiprostil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphiprostyle)

1. templu antic cu portice pe ambele laturi frontale.

arcadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arcade)

1. element de arhitectură dintr-un arc și din elementele care îl susțin.
2. motiv decorativ constând din înscrierea ritmică a unor arce de cerc.
3. porțiune anatomică (osoasă) în formă de arc; partea curbată a osului frontal, deasupra ochiului.
4. (geol.) microrelief de forma unui arc suspendat; portal.
5. fiecare dintre părțile unei șei, sub formă de punți arcuite.

aspectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aspectif)

1. referitor la aspect; aspectual.
2. (artă) care corespunde conceptului de aspectivitate.
3. (artă) reprezentare ~ă = reprezentare care îmbină mai multe puncte de vedere în redarea aceluiași personaj, folosită în special în arta egipteană pentru înfățișarea corpurilor umane, și care prezintă anumite părți ale subiectului în vedere frontală și celelalte din profil.

bregmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bregma)

1. punct de întâlnire a oaselor parietale cu osul frontal.

diastemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diastème)

1. fisură congenitală.
2. spațiu anormal între dinții incisivi frontali; strugăreață.
3. (geol.) interval de timp între depunerea unui depozit de sedimente și depunerea depozitului imediat următor.