Dictionar

edifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. édifer, lat. edificare)

1. tr. (și fig.) a zidi, a construi, a clădi.
2. tr., refl. a (se) lămuri, a (se) clarifica.
 

edificant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (edifica + -ant, cf. it. edificante)

1. care edifică, care lămurește în mod convingător; edificativ.
 

edificativ, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (edifica)

1. care lămurește în mod convingător; edifiant, edificant, (înv.) edifiatoriu.
 

edificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. édificateur, lat. aedificatore)

1. care edifică, care lămurește în mod convingător; concludent, pilduitor; edifiant.
2. (bot.) plante ~oare = plante care domină și determină caracterul unei asociații vegetale.
 

reedifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. réédifier)

1. a edifica din nou, a reconstrui.
 

convingător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (convinge + -/ă/tor)

1. care convinge, care este capabil să convingă; care are putere de convingere; edificator.
2. (antonim) neconvingător.
 

deconstructor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (de1- + constructor)

1. cel care contribuie la distrugerea a ceva deja edificat.
 

demolițiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. démolition)

1. acțiunea de a demola și rezultatul ei; demolare.
2. faptul de a dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă).
3. (fig.) distrugere fizică sau morală a unei persoane.
4. (var.) demoliție.
5. (antonime) construcție, (înv.) edificație.
 

edifiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. édifiant)

1. care duce, prin exemplu sau vorbire, la virtute, la evlavie; moral, moralizator, educativ.
2. care edifică; care oferă cuiva o modalitate decisivă de a se lumina sau de a-și forma o părere; edificator.
 

edificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. édificateur, lat. aedificatore)

1. care edifică, care lămurește în mod convingător; concludent, pilduitor; edifiant.
2. (bot.) plante ~oare = plante care domină și determină caracterul unei asociații vegetale.
 

elocvent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éloquent, lat. eloquens)

1. care vorbește frumos și convingător; concludent, edificator.
2. (și adv.) plin de înțeles; semnificativ; expresiv, demonstrativ.