natur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. natur)

1. inv. care păstrează însușirile naturale, caracteristicile primordiale; natural, nefalsificat.

natură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. natura, fr. nature)

1. universul în totalitatea sa.
2. lumea organică și anorganică; mediu înconjurător.
3. științele ~ii = științele naturale; ~ moartă = pictură reprezentând lucruri neînsuflețite.
4. caracter, temperament; fire.
5. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi.
6. de ~ să = capabil să..., apt să...

natură

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT natura
2. FR nature
3. EN nature
4. DE Natur
5. RU природa
6. HU természet

natural

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT naturalis
2. FR naturel
3. EN natural
4. DE natürlich; naturgemäß
5. RU естественный; нaтурaльный
6. HU természetes

natural, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. naturalis. fr. naturel, it. naturale)

1. adj. referitor la natură, specific naturii.
2. creat de natură.
3. științe ~e = ansamblu de științe care studiază fenomenele lumii înconjurătoare, lumea organică și anorganică; științele naturii.
4. (mat.) număr ~ = fiecare număr întreg pozitiv.
5. care se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă; firesc, obișnuit, simplu.
6. (jur.; despre copii) născut în afara căsătoriei.
7. adv. desigur, firește.
8. s. n. naturalețe.

naturalețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. naturalezza)

1. atitudine, comportare firească, lipsită de ipocrizie, de afectare; simplitate, natural (III).

naturalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. naturalisme)

1. curent, tendință în artă și literatură care își propune reproducerea obiectivă a realității, acordând preferință aspectelor urâte, vulgare ale naturii omenești.
2. curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și biologic în explicarea caracterelor umane.
3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură.
4. doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei.
5. doctrină după care viața morală trebuie să se conformeze legilor naturii.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abstractism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (abstract + -ism)

1. caracter abstract.
2. stil de artă picturală sau sculpturală în care obiectele naturale nu sunt reprezentate realist.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.

acetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acétique)

1. de natura oțetului.
2. acid ~ = acid organic rezultat din oxidarea alcoolului etilic; acid etanoic; fermentație ~ă = fermentație care transformă alcoolul în acid acetic.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.