amortisment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amortissement)

1. stingere treptată a unei datorii, a unei investiții.

amorțitură

Parte de vorbire:  s.f. (popular)  
Etimologie: (amorți + -itură)

1. stare anormală care se manifestă prin amorțire temporară totală sau parțială a corpului; amorțeală.

amortiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. amortir)

1. a stinge treptat un credit, un împrumut, prin plăți periodice.
2. a înlocui treptat capitalul fix al unei întreprinderi prin cote anuale.
3. a recupera o cheltuială.
4. a scădea progresiv amplitudinea unei mărimi pentru un fenomen de ondulație.
5. a atenua, a diminua (un șoc, un zgomot).

amortizabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amortissable)

1. care se poate amortiza; amortibil.
2. care poate fi rambursat prin plăți succesive.

amortizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (amortiza)

1. (despre o datorie, un împrumut de stat etc.) stins (prin plata integrală).
2. (despre un șoc, o lovitură etc.) atenuat.

amortizor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amortisseur)

1. dispozitiv care atenuează șocurile, trepidațiile unui automobil, motor etc.

acroparestezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acroparesthésie)

1. tulburare a sensibilității cu amorțire în extremitățile membrelor.

amortizabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amortissable)

1. care se poate amortiza; amortibil.
2. care poate fi rambursat prin plăți succesive.

antișoc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antichoc)

1. inv. care amortizează șocul sau unda de șoc.

aperiodic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apériodique)

1. care nu este periodic, care nu are loc la intervale regulate; lipsit de periodicitate; aciclic.
2. (despre un sistem fizic) care atinge fără oscilații o poziție de echilibru.
3. (electronică) circuit ~ = circuit care nu are propria sa perioadă de oscilație.
4. (fizică) mișcare ~ă = mișcare mecanică sau fizică foarte amortizată, care nu are tendința de a oscila în jurul unui punct de echilibru.
5. (matematică) care, deși se repetă, nu are perioadă.
6. (antonim) periodic.

decrement

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décrément)

1. (mat.) diminuare a valorii unei cantități variabile.
2. (fiz.) ~ logaritmic = caracteristică cantitativă a vitezei de amortizare a unui fenomen oscilatoriu.

hebetudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. hebetudo, fr. hébétude)

1. stare de toropeală datorită căreia bolnavul este cufundat în amorțire fără delir.