magie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. magie, lat. magia)

1. complex de practici prin care se consideră posibilă acționarea asupra realității înconjurătoare cu ajutorul forțelor supranaturale; vrăjitorie.
2. ~ neagră = magie propriu-zisă care apelează la puterea demonilor; ~ albă = arta de a produce fenomene naturale care par miraculoase.
3. (fig.) putere de atracție, de fascinare; farmec, seducție.

apotropeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. apo-tropaion)

1. talisman sau orice mijloc folosit în magie pentru îndepărtarea spiritelor rele.

magic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. magique, lat. magicus)

1. care ține de magie; care se referă la magie, care se bazează pe magie; ocult, misterios, tainic.
2. baghetă ~ă = baghetă de magician, (prin ext.) de scamator.
3. cerc ~ = cerc pe care magicianul îl trasează pe pământ și în centrul căruia se plasează pentru a se proteja de demonii pe care îi invocă.
4. oglindă ~ă = oglindă în care magicienii pretind că fac să apară oameni îndepărtați, evenimente, fapte etc.
5. ochi ~ = indicator luminos de funcționare a aparatelor de radiorecepție.
6. (fig.) care surprinde; fermecător, încântător; feeric.
7. (antonime) banal, normal, natural.

magician, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. magicien)

1. practicant al magiei; vrăjitor.
2. (fig.) artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa.

magie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. magie, lat. magia)

1. complex de practici prin care se consideră posibilă acționarea asupra realității înconjurătoare cu ajutorul forțelor supranaturale; vrăjitorie.
2. ~ neagră = magie propriu-zisă care apelează la puterea demonilor; ~ albă = arta de a produce fenomene naturale care par miraculoase.
3. (fig.) putere de atracție, de fascinare; farmec, seducție.

necromant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. nécromant)

1. persoană care practică necromanția (evocarea morților prin magie, pentru a cunoaște viitorul); necromancian.

superstiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. superstition, lat. superstitio)

1. credință primitivă, bazată pe rămășițe ale animismului și magiei, în spirite bune sau rele, miracole, farmece și vrăji, în semne prevestitoare, numere fatidice etc.