Dictionar

imatur, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. immature)

1. (copil) neajuns la maturitate.
 

imaturitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immaturité)

1. starea a ceea ce este imatur.
 

imprimatur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. imprimatur)

1. formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărți.
2. autorizație indicând „bunul de tipar” pe o corectură.
 

adenoblast

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adénoblaste)

1. (la embrion) celulă imatură, nediferențiată, care va da naștere la celule glandulare sau ganglionare; celulă glandulară embrionară.
 

blastom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. blastome, gr. blastoma)

1. (med.) neoplasm compus din celule imature, nediferențiate, derivate din blastema unui organ sau țesut; tumoare canceroasă.
 

imaturitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immaturité)

1. starea a ceea ce este imatur.
 

infantilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. infantilità)

1. caracterul unei persoane adulte care manifestă atitudini, mentalitate infantilă, sau chiar naivitate excesivă, imaturitate et cetera; infantilism.
 

isterism

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hystérisme)

1. (med.) formă de psihonevroză caracterizată prin instabilitate emotivă, imaturitate afectivă și tulburări somatice a căror origine nu e demonstrabilă; (înv.) isterie.
 

leucoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. leucose)

1. (med.) maladie caracterizată prin înmulțirea anormală a globulelor albe și prin prezența unor leucocite imature; leucemie.
2. ~a găinilor = boală virotică și transmisibilă, răspândită prin ouăle infectate ale găinilor.