transplanta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr., engl. transplanter, lat. transplantare)

1. a scoate o plantă dintr-un loc și a o planta în alt loc; a răsădi.
2. (fig.) a adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc.
3. a înlocui printr-o intervenție chirurgicală un țesut sau un organ bolnav cu altul sănător.
4. (fig.) a transfera, a transporta.

transplantabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. transplantable)

1. (despre organe, țesuturi etc.) care poate fi transplantat.

transplantație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. transplantation)

1. acțiunea de a transplanta și rezultatul ei; transplantare.
2. (biol., med.) operație care are ca scop transplantul unui organ funcțional de la un individ (donator) la altul (primitor), cu refacerea conexiunilor vasculare ale acestuia.
3. (medicină) acțiunea de a îndepărta un organ de la un individ și apoi de a-l grefa la altul.
4. (med.) ~ cardiacă = procedură chirurgicală constând în înlocuirea unei inimi bolnave cu o inimă sănătoasă, prelevată de la un donator cu aceeași grupă de sânge.
5. (embriologie) ~ embrionară = tehnică de reproducere și îmbunătățire genetică care constă în transplantul unui embrion de la o femelă, numită „donatoare”, în uterul altei femele, numită „primitoare”.
6. (agricultură) acțiunea de dezrădăcinare și de replantare în alt loc.
7. (var. înv.) transplantațiune, transplântație.

autoplastie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autoplastie)

1. metodă chirurgicală prin care se înlocuiește o parte distrusă sau bolnavă dintr-un țesut prin transplantarea unei grefe luate de la același individ; autogrefă.

autotransplant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autotransplant)

1. fragment de țesut transplantat într-o altă parte a corpului aceluiași individ.

cranioplastie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crânioplastie)

1. operație de transplantare și grefare a unui material osos la nivelul bolții craniene.

grefa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. greffer)

1. a transplanta o grefă2.
2. (fig.) a introduce, a insera.

grefă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. greffe)

1. fragment de țesut sau organ transplantat; grefon.
2. operație de refacere a unui țesut sau organ cu o grefă2 (1); plastie.

grefon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. greffon)

1. fragment de țesut sau de organ transplantat; grefă.