Dictionar

apătos; apos

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT aquosus
2. FR aqueux
3. EN watery
4. DE wässerig; wässerlich; voller Wasser
5. RU водянистый ,
6. HU vizes, vizenyős, vízdús
 

aposematism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aposématisme)

1. (zool.) set de semnale (vizuale, sonore sau chimice) trimise de un animal unui prădător pentru a-l avertiza că nu este comestibil.
 

aposiopeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aposiopèse, gr. aposiopesis)

1. reticență; întrerupere a vorbirii.
2. figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei, ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să se spună.
 

apositie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. apositia)

1. senzație de dezgust puternic față de hrană.
 

apospermie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apospermie)

1. (bot.) reproducere fără fecundare sau fără semințe, pe cale vegetativă (bulbi, muguri et cetera).
 

aposporie

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT aposporia
2. FR aposporie
3. EN apospory
4. DE Aposporie; Sporenlosigkeit
5. RU aпоспория
6. HU apospória, spórátlanság
 

acropolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acropole, gr. akropolis)

1. cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești, pe o înălțime și adăpostind palate, temple.
 

acvariu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. aquarium, it. acquario)

1. vas, bazin în care se țin animale și plante acvatice.
2. sală, clădire care îl adăpostește.
3. instituție științifică specializată în studiul animalelor acvatice.
 

apostat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. apostat, lat. apostata, gr. apostates)

1. (cel) care a săvârșit o apostazie.
 

apostatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. apostatico)

1. referitor la apostazie sau un apostat; de apostat; rebel.
 

apostolic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apostolique, lat. apostolicus)

1. referitor la apostoli, conform cu ideile lor.
2. papal.
 

azil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asila, lat. asylum)

1. instituție cu caracter filantropic pentru copii, bătrâni, invalizi.
2. loc de refugiu inviolabil; adăpost.
3. drept de ~ = drept de inviolabilitate acordat de către un stat unei persoane străine persecutate în țara sa din motive politice.