Dictionar

întrerupere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (v. întrerupe)

1. acțiunea de a (se) întrerupe; oprire, suspendare.
2. fără ~ = neîntrerupt, continuu.
3. intervenție care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii.
4. (inform.) oprire temporară sau definitivă a unui program.
5. ~ de sarcină = avort.
6. (var.) (înv., reg.) întrerumpere.
 

acalmie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accalmie)

1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.
2. (prin anal.) întrerupere temporară a unei activități zgomotoase.
3. (fig.) liniște după o perioadă de frământări.
 

anabioză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anabiose)

1. revenire la viață a unor organisme după o întrerupere a funcțiilor vitale prin hibernare; criptobioză.
 

anacolut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anacoluthe)

1. greșeală de gramatică constând în întreruperea construcției sintactice, în frază, cauzată de neconcordanța dintre planul logic și cel gramatical al enunțului.
 

aplazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aplasie)

1. întrerupere a dezvoltării unui țesut sau organ.
 

aposiopeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aposiopèse, gr. aposiopesis)

1. reticență; întrerupere a vorbirii.
2. figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei, ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să se spună.
 

apostrofă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apostrophe, gr. apostrophe)

1. mustrare, reproș.
2. figură retorică constând în întreruperea bruscă a șirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru.