aposiopeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aposiopèse, gr. aposiopesis)

1. reticență; întrerupere a vorbirii.
2. figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei, ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să se spună.

ecolalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écholalie)

1. repetare automată a cuvintelor interlocutorului, asociate uneori cu reproducerea intonației, în schizofrenie.

ecomimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. échomimie)

1. paramimie constând în repetarea mimicii interlocutorului, la schizofrenici.

maieutică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maïeutique, gr. maieutike)

1. (la Socrate) arta de a scoate la iveală în discuțiile filozofice, prin întrebări dibace, adevărurile pe care se presupune că interlocutorul le-ar poseda fără să-și dea seama.

replică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. réplique, lat. replica)

1. răspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris; ripostă.
2. ceea ce are de spus un actor după ce interlocutorul său a terminat de vorbit.
3. fără ~ = definitiv.
4. (jur.) concluzii opuse de reclamant celor formulate de pârât.
5. răspuns dat de o voce sau de un instrument într-un duet, terțet etc.
6. reproducere a unei opere de artă, executată chiar de autor.
7. (arheol.) copie veche.
8. mulaj al unui corp obținut prin depunerea pe suprafața acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde.
9. repetare (mai slabă) a unui cutremur de pământ.