Dictionar

carst

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. karst, germ. Karst)

1. eroziune a calcarelor și a ghipsurilor de către apă, însoțită de formarea de pâlnii, peșteri sau râuri subterane.
 

carstic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. karstique)

1. referitor la carst, de natura carstului.
 

carstificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. karstification)

1. dizolvarea rocilor solubile, transportul și depunerea sau precipitarea lor de către ape.
 

carstolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (carstologie)

1. specialist în carstologie, ramura geomorfologiei care studiază carstul.
 

carstologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. karstologie)

1. ramura geomorfologiei care studiază carstul; studiul fenomenelor carstice.
 

clastocarst

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clastocarste, rus. klastokarst)

1. complex de fenomene și forme de relief asemănătoare celor carstice, ce iau naștere prin dizolvarea substanțelor solubile care se găsesc dispersate în diverse roci.
 

endocarst

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Endokarst)

1. totalitatea proceselor și formelor carstice care se dezvoltă în interiorul unor masive calcaroase.
 

autocaptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. auto-captation)

1. fenomen caracteristic regiunilor carstice, prin care un râu își captează propriile ape; (rar) autocaptat.
 

carstic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. karstique)

1. referitor la carst, de natura carstului.
 

carstolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (carstologie)

1. specialist în carstologie, ramura geomorfologiei care studiază carstul.
 

carstologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. karstologie)

1. ramura geomorfologiei care studiază carstul; studiul fenomenelor carstice.
 

clastocarst

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clastocarste, rus. klastokarst)

1. complex de fenomene și forme de relief asemănătoare celor carstice, ce iau naștere prin dizolvarea substanțelor solubile care se găsesc dispersate în diverse roci.
 

columelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. columelle, lat. columella)

1. coloană funerară mică.
2. ~ carstică = stâlp mic de calcar în mijlocul unei marmite (2).
3. organ animal sau vegetal în formă de coloană.
4. coloană spiralată, axa după care este răsucită cochilia moluștelor gasteropode.
5. axa conică a melcului urechii interne.