Dictionar

conceptualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. conceptualiste)

1. I. referitor la conceptualism, doctrină filozofică conform căreia conceptele noastre generale au existență reală doar în mintea noastră.
2. II. adept al conceptualismului.
 

conceptualiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. conceptualiser)

1. a elabora un concept pornind de la un lucru oarecare; a transpune o teorie în concepte.
 

concepțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. conceptional)

1. referitor la concepte și, prin extensiune, la creațiile minții sau concepții; care ține de concepție.
2. (fiziol.) care se referă la concepție; (antonime) anticoncepțional, contraceptiv.
 

cuantificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. quantification)

1. faptul de a cuantifica.
2. procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de mărimile fizice care caracterizează proprietatea sistemelor atomice sau ale particulelor elementare.
3. ~a predicatului = operație logică prin care se precizează cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
4. introducere a determinațiilor cantitative în definirea și exprimarea conceptelor științifice.
 

echipolență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équipollence, lat. aequipollentia)

1. egalitate de forțe, de puteri.
2. (log.) raport de egalitate între două propoziții sau concepte de aceeași extensie; echivalență.
3. (mat.) relație între vectori echipolenți.
 

etnofilozofie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (etno- + filozofie)

1. totalitatea conceptelor filozofice ale unui grup etnic.