copulativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. copulatif, lat. copulativus)
Etimologie: (fr. copulatif, lat. copulativus)
1. (despre conjuncții) care leagă (părți de) propoziții de același fel.
2. verb ~ = verb în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura între subiect și numele predicativ; copulă (1); propoziție ~ă = propoziție coordonată legată prin asociere de coordonata ei.
3. (log.; despre judecăți afirmative) care are mai multe subiecte legate de același predicat.