predicat
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. prédicat, lat. praedicatum)
Etimologie: (fr. prédicat, lat. praedicatum)
1. parte principală a propoziției care atribuie subiectului o acțiune, o stare, o însușire.
2. ~ verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locuțiune verbală, adverb sau interjecție predicativă; ~ nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ și un nume predicativ.
3. (log.) termen al unei judecăți care afirmă sau neagă ceva în legătură cu subiectul.
4. (log. simbolică) element constitutiv al funcțiilor specifice calculului de predicate.
5. (mat.) enunț care depinde de una sau mai multe variabile și căruia, pentru orice valoare dată variabilelor, îi corespunde o propoziție.