afirmativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)
Etimologie: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)
1. (și adv.) care afirmă ceva; pozitiv.
2. (log.; despre judecăți) care enunță aparența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.