comparativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comparatif, lat. comparativus)

1. bazat pe comparație; pentru o comparație.
2. metodă ~ă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, constând în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea metodică a unor fapte corespunzătoare de mai târziu din diferite limbi existente; gramatică ~ă = disciplină care studiază, prin comparație, structura gramaticală a limbilor înrudite.
3. (gram.) grad ~ (și s. n.) = formă a adjectivului și a adverbului care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea între mai multe obiecte.

comparație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. comparatio, după fr. comparaison)

1. stabilire a asemănărilor și deosebirilor dintre lucruri, ființe, idei; comparare.
2. categorie gramaticală a adjectivului și adverbului, prin care se evidențiază un anumit grad al însușirii.
3. termen de ~ = expresie, idee care servește pentru a compara ceva.
4. figură de stil constând în relevarea raportului de asemănare dintre două lucruri, persoane sau acțiuni.

elativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élativ, germ. Elativ)

1. caz gramatical care exprimă acordarea, prin atracție, a adverbului, morfem al superlativului unui adjectiv, cu adjectivul respectiv.

pozitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. positif, lat. positivus)

1. adj. întemeiat pe experiență; (p. ext.) adevărat, real, efectiv, incontestabil.
2. (despre numere sau mărimi scalare) mai mare decât zero.
3. (despre electricitate) obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu o bucată de postav; (despre polii unei surse electrice) prin care iese curentul electric; (despre electrozii sau bornele receptoarelor electrice) care se leagă la polul pozitiv al sursei.
4. (despre oameni) realist, înclinat către o activitate practică.
5. care exprimă o afirmație, o aprobare.
6. cu calități alese; valoros.
7. (gram.) grad ~ (și s. n.) = formă a adjectivului sau a adverbului care prezintă însușirea obișnuită a unui obiect sau caracteristica obișnuită a unei acțiuni.
8. s. n. copie a unui negativ fotografic care redă, asemănător cu realitatea, părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat.

superlativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. superlatif, lat. superlativus)

1. care exprimă o calitate în cel mai înalt grad.
2. (gram.) grad ~ (și s. n.) = grad de comparație al adjectivului și al adverbului prin care se arată că o însușire există în cea mai înaltă măsură.