OK
X
agrofizică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Agrophysik)
1.
știință
care
studiază
cercetarea
condițiilor
în
care
se
dezvoltă
plantele,
procesele
fizice
din
plante.
arheofizică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (arheo- + /geo/fizică)
1.
știință
care
preconizează
pentru
cercetările
arheologice
folosirea
metodelor
și
aparatelor
de
care
face
uz
geofizica.
cosmofizică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cosmophysique)
1.
știință
de
graniță
cu
elemente
din
cosmologie
și
geofizică.
fizicalism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. physicalisme)
1.
concepție
neopozitivistă
potrivit
căreia
limbajul
fizicii
ar
fi
limbajul
tuturor
științelor.
fizicalist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. physicaliste)
1.
I.
referitor
la
fizicalism,
doctrină
empiristă
care
consideră
limbajul
fizicii
ca
fiind
universal,
potrivit
pentru
toate
științele,
chiar
și
pentru
cele
umaniste.
2.
II.
adept
al
fizicalismului.
fizicamente
Parte de vorbire:
adverb (învechit)
Etimologie: (cf. fr. physiquement)
1.
într-un
mod
fizic,
din
punct
de
vedere
fizic.
2.
într-un
mod
fizic,
corporal,
în
raport
cu
corpul
uman.
abacă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)
1.
(arhitectură)
partea
superioară
a
capitelului
unei
coloane;
placă
de
piatră
care
formează
partea
superioară
a
capitelului
unei
coloane
și
pe
care
se
sprijină
arhitrava.
2.
(matematică)
sistem
de
linii
înscrise
într-un
plan,
care
corespund
unei
ecuații;
nomogramă.
3.
(fizică)
reprezentare
geometrică
și
algebrică
a
unui
spectru
luminos
4.
(var.)
(s.n.)
abac.
acenestezie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. acenesthesia)
1.
absența
sentimentului
de
existență
fizică,
în
demențe.
acosmism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acosmisme)
1.
teorie
potrivit
căreia
lumea
fizică
nu
ar
exista
ca
realitate
independentă
de
Dumnezeu.
aditiv, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)
1.
I.
care
este
adăugat,
care
se
adaugă,
care
se
adiționează,
care
completează.
2.
(mat.)
referitor
la
operația
de
adunare;
care
provine
dintr-o
adunare.
3.
(fizică)
(despre
o
proprietate,
un
efect)
exprimat
printr-o
mărime
fizică
ale
cărei
valori
se
însumează
algebric.
4.
II.
lucru
adăugat,
completare,
supliment.
5.
(industrie)
constituent
secundar,
substanță
care,
adăugată
unor
produse,
le
ameliorează
unele
proprietăți.
6.
(industria
alimentară)
produs
destinat
să
modifice
gustul
sau
parfumul,
să
prelungească
conservarea.
7.
(petrochimie)
denumire
generică
pentru
diferitele
produse
care
sunt
încorporate
în
benzină
pentru
a
o
face
mai
puțin
detonantă;
în
uleiuri
pentru
a
le
îmbunătăți
calitățile
de
lubrifiere,
rezistența
la
oxidare,
punctul
de
îngheț
sau
indicele
de
vâscozitate;
în
bitumuri
pentru
emulsionare.
advecție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. advection, lat. advectio)
1.
(meteo.)
deplasare
a
unei
mase
de
aer
în
sens
orizontal.
2.
(fizică)
transportul
unei
cantități
(scalare
sau
vectoriale)
a
unui
element
dat
(cum
ar
fi
căldura,
energia
internă
etc.)
prin
mișcarea
(și,
prin
urmare,
viteza)
mediului
înconjurător.
agent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. agent, lat. agens)
1.
s.
m.
f.
reprezentant
al
unui
stat,
al
unei
instituții,
întreprinderi
etc.
care
îndeplinește
anumite
însărcinări.
2.
~
diplomatic
=
reprezentant
al
unui
stat
în
alt
stat
în
relațiile
politice
cu
acesta;
~
economic
=
persoană
fizică
sau
juridică
care
participă
la
viața
economică
a
unei
societăți
comerciale;
~
secret
=
cel
care
îndeplinește
o
misiune
secretă
de
informare;
spion;
~
de
circulație
=
(sub)ofițer
de
poliție
cu
îndrumarea,
supravegherea
și
controlul
circulației
pe
drumurile
publice.
3.
s.
m.
factor
activ
ce
determină
un
anumit
proces
fizic,
chimic
etc.
4.
~
patogen
=
microorganism
care
determină
apariția
unui
proces
patologic;
nume
de
~
=
substantiv,
adjectiv
care
indică
autorul
acțiunii
unui
verb;
complement
de
~
=
subiectul
logic
al
acțiunii
unui
verb
pasiv;
propoziție
completivă
de
~
=
propoziție
care
arată
acțiunea
exprimată
printr-un
verb
pasiv.