OK
X
adaptator, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. adaptateur)
1.
cel
care
face
o
adaptare.
2.
specialist
care
dă
forma
necesară
ideilor,
subiectelor
sau
scenariilor
altora.
caleidoscop
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. kaléidoscope)
1.
cilindru
opac
în
care
sunt
dispuse
mai
multe
oglinzi,
astfel
încât
mici
obiecte
colorate,
în
interior,
formează
o
infinitate
de
desene
simetrice.
2.
(fig.)
operă,
rubrică
care
cuprinde
cele
mai
variate
aspecte,
teme,
subiecte.
contaminație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. contamination, lat. contaminatio)
1.
contaminare.
2.
procedeu
folosit
de
scriitorii
latini
constând
în
amestecarea
subiectelor
mai
multor
comedii
grecești
pentru
a
alcătui
una
latinească.
3.
(lingv.)
încrucișare
între
două
limbi.
4.
modificare
a
formei
unui
cuvânt
sau
a
unei
construcții
gramaticale
prin
încrucișarea
lor
cu
alte
cuvinte
ori
construcții
asemănătoare
ca
sens.
5.
influență
reciprocă
între
elemente
folclorice.
contemplație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. contemplation, lat. contemplatio)
1.
actul
de
a
contempla,
de
a
observa
cu
atenție;
contemplare.
2.
stare
de
fericire,
detașare
de
realitate,
visare.
3.
concentrarea
minții
asupra
subiectelor
intelectuale
sau
religioase;
meditație.
copulativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. copulatif, lat. copulativus)
1.
(despre
conjuncții)
care
leagă
(părți
de)
propoziții
de
același
fel.
2.
verb
~
=
verb
în
alcătuirea
predicatului
nominal,
făcând
legătura
între
subiect
și
numele
predicativ;
copulă
(1);
propoziție
~ă
=
propoziție
coordonată
legată
prin
asociere
de
coordonata
ei.
3.
(log.;
despre
judecăți
afirmative)
care
are
mai
multe
subiecte
legate
de
același
predicat.
mascaradă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. mascarade)
1.
mascare,
deghizare;
ceată
de
oameni
mascați.
2.
(fig.)
înscenare,
prefăcătorie.
3.
gen
de
divertisment
de
origine
italiană,
cu
caracter
aristocrat,
în
care
subiectele,
mitologice
sau
alegorice,
interpretate
de
persoane
mascate,
erau
acompaniate
de
muzică
și
dans;
versurile
corespunzătoare.