divertisment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. divertissement)

1. recreare plăcută și amuzantă; distracție.
2. episod distractiv, compus din dansuri și arii, în teatrul din sec. XVII-XVIII; mică piesă scrisă pentru teatrul de societate.
3. (muz.) suită de piese instrumentale cu caracter diferit, asemănătoare cu partita, serenada etc.
4. piesă cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant.
5. secțiune a fugii constând dintr-o alternare liberă a expozițiilor și interludiilor.
6. concert de estradă cu conținut variat.
7. suită de diferite dansuri.

radiodivertisment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (radio2 + divertisment)

1. emisiune radiofonică de divertisment.

teledivertisment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (tele2 + divertisment)

1. emisiune distractivă de televiziune.

agrement

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrément)

1. plăcere, distracție, divertisment.
2. (jur.) consimțământ, încuviințare, acord internațional între părți în scopul reglementării raporturilor juridice.

amuzament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amusement)

1. distracție, divertisment, destindere.

buggy

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. buggy)

1. mașină ușoară de divertisment, cu roți mari și carosat divers, bună pentru teren.

grand-guignol

Parte de vorbire:  s.n. (și nume propriu)  
Etimologie: (fr. Grand-Guignol)

1. teatru situat în arondismentul 9 al Parisului, de la deschidere până la închidere (1897-1962), specializat în spectacole de groază; (prin ext.) numele său este adesea folosit ca termen general pentru divertismentul grafic, amoral, sau de groază.
2. teatru macabru; teatru de marionete.

interludiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. interludio, fr. interlude)

1. episod sau mică piesă muzicală între două secțiuni ale unei lucrări vocale mai ample.
2. parte a fugii între două expoziții succesive ale subiectului.
3. divertisment dramatic, muzical sau filmat între două părți ale unui spectacol, între două emisiuni televizate; intermediu.
4. (fig.) timp intermediar, pauză.

intermediu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. intermedio, fr. intermède)

1. mijlocire.
2. prin ~l cuiva (sau a ceva) = prin mijlocirea, cu ajutorul cuiva (sau a ceva).
3. mică lucrare dramatică (comică), muzicală sau coregrafică, prezentată ca divertisment între două acte ale unei opere dramatice.