comandament
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. commandement)
Etimologie: (fr. commandement)
1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.).
2. (fig.) sentință, precept, normă, regulă.
3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria.