Dictionar

curbetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. courbette)

1. săritură a calului cu picioarele din față ridicate.
 

aliniament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. alignement)

1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice.
2. porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive.
 

armonograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonographe)

1. aparat mecanic cu care se pot obține serii de curbe cu aspect grafic plăcut, armonios.
 

binormală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. binormale)

1. (mat.) dreaptă care trece printr-un punct al unei curbe, perpendiculară pe planul oscilator al acesteia în punctul dat.
 

bisel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bissel)

1. dispozitiv la osiile unor locomotive, la înscrierea în curbe.
 

bizantin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. byzantin, lat. bysantinus)

1. propriu Bizanțului sau Imperiului Bizantin.
2. artă ~ă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafețelor și liniilor curbe în arhitectură și printr-o varietate de culori în ornamentație.
3. (fig.) intrigant; perfid, corupt.
 

compas

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compas, germ. Kompass)

1. instrument din două brațe articulare, cu care se trasează linii curbe și se măsoară arcele de cerc.
2. instrument de navigație la bordul (aero)navelor pentru materializarea direcției de referință nord-sud și pentru determinarea direcției de deplasare.
3. busolă marină.
4. ~ giroscopic = girodirecțional.