Dictionar

inexistent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inexistant)

1. care nu există, care n-are ființă; neexistent, nul.
2. care nu are nicio valoare, nicio importanță; care nu joacă niciun rol (într-o întâlnire sportivă, o dezbatere).
3. (fig.) (despre persoane) lipsit de importanță, șters; neimportant, neglijabil.
 

inexistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inexistence)

1. faptul de a nu exista; lipsă de existență.
 

absență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)

1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență.
2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței.
3. (fig.) neatenție, distracție.
 

flogistic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. phlogistique)

1. I. referitor la ardere, provenind din ardere.
2. II. substanță inexistentă, imaginată de alchimiști pentru a explica arderea; flogiston.
3. agent capabil să producă o inflamație; flogiston.
 

flogiston

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Phlogiston)

1. substanță chimică inexistentă, imaginată de alchimiști înainte de descoperirea oxigenului, despre care se credea că este eliberată în timpul arderii; flogistic.
 

halucinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hallucination, lat. hallucinatio)

1. stare psihică anormală, sub imperiul căreia cineva percepe lucruri sau situații inexistente.
2. produs al acestei stări; nălucire, vedenie.
 

iluzoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. illusoire, lat. illusorius)

1. inexistent; nereal; amăgitor; irealizabil; iluziv, iluzoric.
 

jargonafazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jargonaphasie)

1. tulburare de limbaj constând din folosirea de către bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente.