Dictionar

ortografic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. orthofraphique)

1. referitor la ortografie.
2. în conformitate cu regulile ortografiei.
 

apostrof

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apostrophe, lat. apostrophus, gr. apostrophos)

1. semn ortografic în formă de virgulă (‘) care marchează absența accidentală a unor sunete ori silabe.
 

corectitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. correctitudo)

1. însușirea de a fi corect.
2. calitate generală a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice și de punctuație.
3. ținută, purtare corectă; cinste.
4. (log.) însușire a gândirii care respectă legile logice.
 

ortografia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ortographier)

1. a scrie (un cuvânt, un text) potrivit regulilor ortografice.
 

ortografist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (ortografie + -ist)

1. specialist în ortografie, ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi.
2. creator de sistem ortografic.
 

pseudoetimologism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pseudo- + etimologism)

1. sistem ortografic intermediar între cel etimologic și cel fonetic.
 

pseudofonetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pseudo-phonétisme)

1. sistem ortografic propus de Aron Pumnul, prin întrebuințarea unui anumit semn pentru un anumit sunet, în mod independent de sunetul originar din care provine cel românesc.