behaviorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. behaviourism, fr. béhaviorisme)

1. concepție care consideră psihologia ca știință a comportamentului, ignorând conștiința; comportamentism.

cognitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cognitif)

1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.

configuraționism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. configurationism)

1. concepție în psihologia structuralistă potrivit căreia în învățarea citirii și scrierii cuvintelor copilul prinde totul în forme întregi, în structuri; gestaltism.

hebelogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hébélogie)

1. studiul sau psihologia adolescenței (perioadă de tranziție dintre copilărie și maturitate marcată de schimbări fizice, psihologice și sociale semnificative).

operaționism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. opérationnisme, amer. operationism)

1. tendință a unor psihologi americani care concep psihologia ca un studiu al operațiilor de comportament, neglijând datele neexteriorizate ale conștiinței.

psihopedagogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. psychopédagogie)

1. pedagogie având la bază psihologia experimentală.