Dictionar

discurs

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discours, lat. discursus)

1. expunere oratorică în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare.
2. expresie verbală a gândirii; cuvântare.
3. disertație, tratare a unui subiect de natură științifică sau literară; expozeu, tratat.
 

metadiscurs

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métadiscours)

1. realizare concretă a metalimbajului.
 

ambreior

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embrayeur)

1. element gramatical (acolo, aici, asta, aceea) care permite legătura anumitor părți ale discursului.
 

apologism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (apologie + -ism)

1. discurs cu nuanță ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare.
 

apologist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. apologiste)

1. cel care, prin discursuri și scrieri, ia apărarea publică a unei personalități sau a unei cauze; apologet.
 

arhaizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. archaïsant)

1. care aparține sau tinde să aparțină mijloacelor de exprimare din trecut; cu aspect voit arhaic.
2. califică stilul unui text, unui discurs et cetera, care se remarcă prin utilizarea recurentă a formelor vechi și arhaismelor.
 

capucinadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capucinade)

1. afectare a devoțiunii.
2. (fam.) predică, discurs moralizator.
 

catilinară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catilinaire)

1. cele patru discursuri ale lui Cicero împotriva lui Catilina.
2. (fig.) apostrofă vehementă la adresa cuiva.