OK
X
obiecție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. objection, lat. obiectio)
1.
argument
pe
care
cineva
îl
opune
unei
propuneri,
pretenții,
teze
sau
prin
care
își
manifestă
dezacordul
față
de
acestea.
contestație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. contestation, lat. contestatio)
1.
plnâgere,
obiecție
scrisă
împotriva
unei
măsuri,
a
unei
hotărâri
judecătorești.
2.
memoriu
adresat
unui
organ
ierarhic
superior
prin
care
se
cere
revizuirea
sau
anularea
unui
act
ilegal
comis
de
organul
ierarhic
inferior.
impediment
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. impedimentum, it. impedimento)
1.
piedică,
obstacol.
2.
(jur.)
~
legal
=
obiecție
la
săvârșirea
unui
act
juridic.
incident, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. incident)
1.
adj.
(despre
cuvinte,
propoziții)
intercalat
între
părțile
unei
propoziții
sau
ale
unei
fraze.
2.
(despre
fascicule
de
radiații)
care
atinge
o
suprafață
într-un
anumit
punct.
3.
s.
n.
eveniment
neașteptat,
neplăcut,
care
survine
în
timpul
unei
activități.
4.
greutate,
dificultate.
5.
(jur.)
obiecție,
contestație
accesorie
la
cauza
principală
a
unui
proces.
obiecta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. objecter, lat. obiectare)
1.
a
aduce
o
obiecție;
a
spune
ceva
contrar;
a
contesta.
observație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. observation, lat. observatio)
1.
procedeu
al
cunoașterii
științifice
în
contemplarea
metodică
și
intenționată
a
unui
obiect
sau
proces;
examinare.
2.
remarcă,
constatare.
3.
obiecție,
critică;
mustrare,
reproș.
4.
supraveghere.
5.
foaie
de
~
=
foaie
pe
care
sunt
notate
zilnic
tratamentul
și
evoluția
bolii
unui
bolnav.
oponență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (engl. opponency)
1.
actul
de
opunere,
de
obiecție;
opoziție.