Criticism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. criticisme)

1. denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoaşterii” drept condiţie prealabilă a oricărei cercetări filozofice.

2. tendinţă majoră în cultura modernă de autonomizare, de afirmare a raţionalităţii şi individualităţii.

3. tendinţa de a critica cu orice preţ, fără discernământ, de a exagera laturile negative ale lucrului criticat.

---

Empiriocriticism

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. empiriokritiţizm)

1. curent filozofic pozitivist care rupea experienţa, de materie şi concepea lumea ca un simplu complex de senzaţii, negând existenţa obiectivă a realităţii lumii; machism.

---

Neocriticism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-criticisme)

1. orientare filozofică franceză, inspirată de criticismul kantian.

---

Criticist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. criticiste)

1. I. referitor la criticism, doctrină filozofică bazată pe critica cunoaşterii.

2. II. adept al criticismului.

---

Empiriocritic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (rus. empiriokritik)

1. I. referitor la empiriocriticism, doctrină bazată pe critica valorii obiective a științei.

2. II. adept al empiriocriticismului.

---

Empiriomonism

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. empiriomonizm)

1. variantă a empiriocriticismului în Rusia, care susţinea că lumea fizică este experienţa „socialmente organizată” a „omenirii colective”.

---

Empiriosimbolism

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. empiriosimbolizm)

1. variantă a empiriocriticismului care consideră reprezentările şi noţiunile nu ca imagini ale lumii materiale, ci numai ca simboluri ale senzaţiei noastre.

---

Machism 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. mahizm, germ. Machismus)

1. empiriocriticism.

---

Neocriticism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. néo-criticisme)

1. orientare filozofică franceză, inspirată de criticismul kantian.

---