OK
X
scuza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (it. scusare, fr. excuser)
1.
refl.
a
aduce,
a-și
cere
scuze;
a
se
dezvinovăți.
2.
tr.
a
accepta
scuzele
cuiva;
a
ierta.
scuză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. scusa, fr. excuse)
1.
explicație
adusă
pentru
a
motiva
și
a
face
să
fie
iertată
o
greșeală,
o
vină:
dezvinovățire,
justificare.
2.
exprimare
a
regretului
pentru
o
greșeală
făcută.
3.
a
cere
~e
=
a
mărturisi
părerea
de
rău
pentru
o
greșeală
săvârșită;
a
cere
iertare.
scuzabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (it. scusabile, fr. excusable)
1.
care
poate,
merită
a
fi
scuzat.
alega
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. alléguer, lat. allegare)
1.
(jur.)
a
invoca
ceva
ca
scuză,
ca
motiv.
alibi
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr., lat. alibi)
1.
probă
prin
care
un
inculpat
dovedește
justiției
că
în
timpul
săvârșirii
infracțiunii
se
afla
în
altă
parte.
2.
(fig.)
justificare,
scuză.
amnistia
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. amnistier)
1.
a
acorda
o
amnistie,
o
grațiere;
(prin
ext.)
a
scuza
ceva
sau
pe
cineva;
a
pardona.
impardonabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. impardonnable)
1.
care
nu
poate
fi
iertat;
care
nu
poate
fi
scuzat;
de
neiertat.
2.
(antonime)
pardonabil,
scuzabil.
justificabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (după fr. justifiable)
1.
care
poate
fi
justificat,
scuzat,
explicat.
2.
(anton.)
nejustificabil.
justificație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. justification, lat. iustificatio)
1.
acțiunea
de
a
(se)
justifica
și
rezultatul
ei;
justificare.
2.
ansamblu
de
argumente
prezentate
de
cineva
în
apărarea
sa;
faptul
de
a
se
justifica,
de
a-și
dovedi
nevinovăția.
3.
un
motiv,
o
explicație
sau
o
scuză
despre
care
cineva
crede
că
oferă
un
sprijin
convingător
sau
acceptabil
pentru
a
explica
un
comportament,
o
credință
sau
un
eveniment.
4.
(tipografie)
acțiunea
de
a
justifica
o
linie,
de
a
da
unei
linii
lungimea
potrivită
prelungind
sau
scurtând
spațiile
libere.
5.
(var.)
justificațiune.