OK
X
inova
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. innover, lat. innovare)
1.
intr.
a
face
o
inovație.
2.
tr.
a
introduce
o
noutate
într-un
domeniu,
sistem
etc.
inovație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. innovation, lat. innovatio)
1.
schimbare,
modificare;
noutate.
2.
rezolvare
a
unei
probleme
tehnice
sau
organizatorice
prin
adoptarea
de
soluții
moderne,
de
perfecționări.
inovațional, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. innovationnel)
1.
în
legătură
cu
o
inovație,
cu
o
creație;
novator,
inovator.
inovativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. innovatif)
1.
care
este
o
sursă
de
inovație,
care
promovează
inovarea.
2.
care
inovează,
schimbă,
introduce
ceva
nou.
inovator, -oare
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (fr. innovateur)
1.
(cel)
care
realizează
o
inovație;
care
inovează.
acuza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accusare)
1.
a
învinui,
a
învinovăți;
a
incrimina.
2.
(jur.)
a
imputa
cuiva
un
delict,
o
crimă.
3.
a
arăta,
a
vădi,
a
dovedi;
a
manifesta.
acuzat, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (acuza)
1.
(persoană)
care
face
obiectul
unei
acuzații,
care
este
inculpată;
învinuit,
învinovățit,
pârât.
acuzație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. accusation, lat. accusatio)
1.
acțiune
în
justiție
prin
care
cineva
este
acuzat;
acuzare.
2.
orice
reproș,
orice
imputare
făcută
unei
persoane
pentru
o
culpă,
un
defect.
3.
(var.)
(înv.)
acuzațiune.
4.
(antonime)
disculpare,
dezvinovățire.
ancheta
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. enquêter)
1.
a
supune
(un
fapt
sau
o
persoană)
unei
cercetări
amănunțite
pentru
a
scoate
la
iveală
adevărul
și
a
stabili
eventuale
răspunderi
și
vinovății;
a
face
o
anchetă.
2.
a
face
o
cercetare
științifică
pe
teren.
autoacuza
Parte de vorbire:
vb. refl.
Etimologie: (fr. autoaccuser)
1.
a
se
acuza
pe
sine
însuși.
2.
a
se
prezenta
singur
ca
vinovat.
autoculpabiliza
Parte de vorbire:
vb. refl.
Etimologie: (auto- + culpabiliza
1.
a
se
socoti
singur
vinovat
(de
ceva).