Dictionar

rostogolire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rostogoli)

1. acțiunea de a (se) rostogoli și rezultatul ei; rostogolit.
2. cădere, înaintare, învârtire, prăbușire (însoțită de zgomot) a unui obiect, printr-o mișcare de rotire în jurul lui însuși.
3. ceea ce se rostogolește; grămezi care cad, se prăbușesc, se rostogolesc.
4. mișcare continuă a valurilor unei ape.
 

rostogolitor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (rostogoli + -tor)

1. (metalurgie) lucrător care întoarce materialul pe vatra unui cuptor metalurgic și-l aduce la ușa de scoatere din cuptor.
 

rostogolitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (rostogoli + -tor)

1. care se rostogolește.
2. (fig.) care dă impresia mișcării de rostogolire.
3. (s.m., compus) (ornit.) ~-de-piatră = scormonitor-de-piatră (Arenaria interpres).
 

avalanșă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avalanche)

1. masă de zăpadă, de pietre etc. desprinsă de pe un povârniș de munte și care se rostogolește către vale.
2. (fig.) mulțime; cantitate mare, potop.
 

brizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. brisant)

1. adj. (despre explozive) care se descompune într-un timp foarte scurt, dezvoltând faze sub presiune.
2. s. m. val care se rostogolește și se sparge în apropierea țărmului.
3. stâncă submarină de care se izbesc valurile.
 

cardioidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cardioïde)

1. curbă descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe un cerc fix exterior și de aceeași rază.
 

centroid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. centroid)

1. s. n. punct din spațiu care se mișcă cu o viteză egală cu viteza medie a obiectelor cerești din vecinătatea lui.
2. s. f. curbă, loc geometric al centrului instantaneu de rotație în raport cu sistemul de referință mobil sau fix, respectiv rostogolirea și baza.
 

cicloid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cycloïde)

1. adj. asemănător unui cerc.
2. dispus în cerc sau în verticile concentrice.
3. s. f. curbă descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă; trohoidă.
 

deferla

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déferler)

1. (despre valuri) a se revărsa, a se sparge, rostogolindu-se.