Dictionar

condiționare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (condiţiona)

1. acțiunea de a condiționa.
2. stabilire a unui raport de dependență.
3. (tehn.) operație prin care se modifică proprietățile fizico-mecanice ale unor materiale.
4. (psih.) schimbare a comportamentului pe baza formării unor reflexe condiționate.
 

decondiționare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (decondiţiona)

1. acțiunea de a decondiționa.
2. proces terapeutic destinat eliminării unor tulburări emoționale de tip nevrotic.
 

recondiționare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. recondiționa)

1. acțiunea de a recondiționa și rezultatul ei; reparare, renovare.
2. readucere (a unui utilaj, vehicul etc.) în stare de funcționare.
3. (prin ext.) reparare (a unui obiect de uz curent).
 

conexiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. connexion, lat. conexio)

1. legătură, înlănțuire; intercondiționare între obiecte, fenomene și procese; raport reciproc, relație de conexitate; concatenație.
2. (fil.) ~ generală (sau universală) = totalitatea formelor de legătură, interacțiune și condiționare reciprocă a obiectelor și fenomenelor în mișcare din univers; ~ inversă = feedback.
3. legătură între două sau mai multe conductoare electrice.
4. conectare.
 

decondiționa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. déconditionner)

1. a înceta să condiționeze, a pune capăt unei condiționări.
2. a scoate pe cineva dintr-o stare de condiționare psihologică.
 

gherism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (Gherea + -ism)

1. concepție a lui C. Dobrogeanu-Gherea, care a susținut în teoretizările sale condiționarea socială a artei și efectul ei social, anticipând și conceptul de „critică creatoare”.
 

interacțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interaction)

1. influență, condiționare reciprocă între fapte, fenomene etc.
 

interdependență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interdépendance)

1. legătură și condiționare reciprocă între sisteme, fenomene, procese etc.; intercondiționare.
 

polimerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. polymérie)

1. stare a unui corp polimer.
2. (biol.) condiționare a unui caracter de mai mulți factori.