OK
X
străduitor, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (strădui + -tor)
1.
care
se
străduiește,
care
își
dă
toată
osteneala
să
realizeze
ceva;
sârguincios,
silitor,
harnic.
baschetbal
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (engl., fr. basket-ball; din engl. basket „coș” + ball „minge”)
1.
sport
care
opune
două
echipe
de
cinci
jucători,
care
se
străduiesc
în
timpul
foarte
scurt
(30
de
secunde)
în
care
o
echipă
are
dreptul
de
a
păstra
mingea,
să
marcheze
puncte
prin
aruncarea
mingii
în
coșul
echipei
adverse;
baschet.
2.
(var.)
(înv.)
basket-ball.
conștiincios, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (după fr. consciencieux)
1.
care
este
scrupulos;
care
este
harnic,
meticulos;
care
își
face
datoria;
corect,
cinstit.
2.
care
se
străduiește
să
se
conformeze
cu
scrupulozitate
cerințelor
conștiinței
morale
sau
profesionale.
3.
care
este
făcut
cu
conștiință,
cu
aplicare
și
minuțiozitate;
făcut
cu
scrupulozitate.
4.
(antonim)
neconștiincios.
descriptiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. descriptif, lat. descriptivus)
1.
care
descrie;
care
conține
o
descriere;
descriptic.
2.
care
acordă
o
mare
importanță
descrierii,
care
se
străduiește
să
descrie
pentru
a
produce
un
efect.
3.
(literatură)
reprezentând
oamenii
sau
lucrurile
prin
trăsăturile
lor
exterioare.
4.
(expr.)
geometrie
descriptivă
=
ramură
a
geometriei
care
folosește
un
mod
de
reprezentare
plană
a
spațiului.
5.
(lingvistică)
care
urmărește
să
descrie
utilizarea
efectivă,
fără
judecată
normativă.
6.
(substantivat)
document
care
oferă
o
descriere
detaliată
a
lucrărilor
avute
în
vedere.
efort
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. effort)
1.
încordare
fizică
sau
intelectuală
pentru
atingerea
unui
scop;
sforțare,
străduință.
2.
(fiz.)
rezultantă
a
forțelor
inferioare
dintr-o
secțiune
a
unui
corp
deformabil,
cauzată
de
solicitări
exterioare,
de
efecte
termice
etc.
fruct
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. fructus)
1.
organ
vegetal
care
se
dezvoltă
din
ovarul
fecundat,
conținând
semințele
plantei
respective;
poamă,
rod.
2.
produs,
profit,
rezultatul
unei
acțiuni
etc.;
beneficiu.
3.
(fig.)
rezultat
al
unor
străduințe,
al
muncii
etc.
4.
înclinare
față
de
verticală
a
feței
văzute
a
unui
element
de
construcție.
integrist, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (fr. intégriste)
1.
adj.
care
se
referă
la
integrism;
care
este
un
susținător
al
integrismului.
2.
s.m.f.
adversar
al
modernismului
care
se
străduiește
să
mențină
și
să
apere
integritatea
credinței,
doctrinei
și
tradiției.
3.
(prin
ext.)
cel
care
se
opune
progresismului.