Dictionar

subordonat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. subordonné)

1. adj. care se subordonează.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care determină o altă propoziție, depinzând de ea; propoziție secundară; noțiune ~ă = noțiune mai puțin generală care se cuprinde în alta cu sfera mai mare.
3. s. m. f. inferior; subaltern.
 

subordonator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (subordona + -tor)

1. care subordonează.
2. conjuncție ~oare = conjuncție care stabilește un raport de subordonare (2) între propozițiile subordonate și regentă.
 

adjunct, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)

1. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc.
 

ancilar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ancilaire)

1. referitor la servitori; de slugă.
2. iubiri ~e = relații galante, legături cu servitorii.
3. (prin ext.) subordonat, umil.
 

apodoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apodose, gr. apodosis)

1. propoziție principală regentă a unei subordonate condiționate, așezată după aceasta.
 

atributiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attributif)

1. cu funcție de atribut.
2. propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă.
 

circumstanțial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. circonstanciel)

1. care depinde de o circumstanță.
2. complement ~ (și s. n.) = complement care arată împrejurarea în care se desfășoară acțiunea verbului; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată cu funcție de complement circumstanțial al unui verb din regentă.
 

colateral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. collatéral, lat. collateralis)

1. adj. situat alături, lăturalnic, subordonat; secundar.
2. (jur.) linie ~ă = legătură de rudenie care unește între ei pe frați și surori și pe descendenții acestora.
3. s. n. navă laterală a unei biserici.